Decarbonizarea

Credem că prin reducerea emisiilor de carbon din operatiunile și lanțul nostru valoric, putem consolida faptul că suntem o companie cu emisii nete negative de carbon. De aceea, ne-am înscris la Inițiativa Science Based Targets (SBTi) în 2020. Aceasta presupune angajarea la un plan verificat și aprobat pentru o reducere ambițioasă cu o treime a emisiilor noastre de gaze cu efect de seră din ciclul de viață până în 2034, folosind 2019 ca bază.

Sustainability report 2020, decarbonisation, earth at night, big picture, planet, horizon

Cum contribuim la o economie circulară?

La ROCKWOOL, urmăm exemplul naturii, unde circularitatea este normă. Toate ființele vii există, mor și revin la viață într-un cerc nesfârșit. Produsele noastre sunt fabricate din rocă naturală, făcând posibilă reciclarea completă a vatei bazaltice uzate în vată bazaltică nouă - la nesfârșit și fără pierderi de performanță.

Rockworld imagery, circularity, recycling, reuse
Produsele noastre pot conține până la
0

material reciclat

Vată bazaltică reciclată
0

Tone reciclate din piață

Servicii de reciclare
0

Țări in care oferim servicii de reciclare

Crearea unor medii de viață sănătoase

Pe măsură ce populația globală continuă să crească, orașele noastre vor trebui să găzduiască mai mulți oameni într-un mod sigur și sănătos. Clădirile în care petrecem timp ne afectează sănătatea, bunăstarea și productivitatea - și având în vedere că petrecem aproape 90 la sută din timpul nostru în interior, un mediu interior sănătos este foarte important. Produsele din vată bazaltică pot face față unor provocări care vin cu viața în oraș. De la poluarea fonică la siguranța la incendiu, produsele ROCKWOOL pot contribui la crearea unui mediu interior optim, îmbunătățind în același timp rezistența la foc.

Torre Bolueta, Bolueta Tower, multi family house, Passivhaus, Ventirock Duo

Hrănirea lumii

Până în 2050, se estimează că populația pământului va fi de 9 miliarde - și 80% din totalul alimentelor vor fi consumate în orașe. Această populație urbană în creștere va avea nevoie de acces la alimente sănătoase și hrănitoare. În locurile în care terenurile agricole sunt rare, forme noi și inovatoare de producție alimentară dețin cheia alimentării populațiilor care locuiesc în orașe. Produsele noastre hidroponice Grodan permit producția de alimente în mediul urban folosind mai puține resurse naturale.

Grodan beauty of horticulture series
Energie economisită
0

GWh energie termică economisită de izolația pentru clădiri ROCKWOOL vândută în 2020

Apă economisită
0

milioane de litri de apă economisiți de produsele destinate industriei horticole vândute în 2020

Învățare îmbunătățită
0

Studenți au beneficiat de medii de învățare mai bune cu soluții acustice Rockfon în 2020

Michael Zarin, Vice President, Group Communications

Michael Zarin

Vice President, Group Communications, Denmark
ROCKWOOL Group