Arhitectură cu rol de vindecare

Pacienții se recuperează mai repede atunci când unitățile medicale sunt proiectate cu atenție

BP_DK-Herlev-Hospital-Child-Oncology-913-cc

Departamentul de Oncologie Pediatrică, Spitalul Universitar Herlev

Clădirile bine construite vă fac să vă simțiți mai bine. Aceasta este concluzia unui număr tot mai mare de cercetări care asociază arhitectura spitalelor cu sănătatea și bunăstarea pacienților și a personalului. „Proiectarea pe baza unor date concrete” care îmbină informații despre comportamentul uman cu instrumentele tradiționale de proiectare, a demonstrat că reduce timpul de tratament și medicația, scade nivelul de agresivitate și îmbunătățește obiceiurile de somn și starea de liniște.

Dezvoltat în Marea Britanie, ASPECT (A Staff and Patient Environmental Calibration Tool – Instrument de calibrare a mediului pentru personal și pacient) oferă o abordare consistentă și cuprinzătoare a "arhitecturii de vindecare" adoptată deja în mai multe țări din întreaga lume. Acesta identifică opt elemente importante care caracterizează mai bine mediile medicale:

  • Intimitatea, compania, demnitatea: capacitatea pacienților de a fi singuri sau cu alții atunci când decid acest lucru și de a putea controla ceea ce văd și aud
  • Priveliștile: cercetarea arată că nivelurile de lumină și capacitatea de a admira exteriorul stimulează recuperarea
  • Natura și mediul exterior: s-a dovedit că un contact cu natura are un efect terapeutic și calmant
  • Confortul și controlul: pacienții se simt în putere atunci când pot controla expunerea la lumină, căldura și zgomotul în mediile spitalicești aglomerate
  • Lizibilitatea spațiului: spitalele ar trebui să fie intuitive pentru a putea fi străbătute
  • Aspectul interior: ambianța plăcută și confortabilă poate reduce timpul de recuperare
  • Personalul: atunci când spațiile pentru personal sunt bine compartimentate, oamenii lucrează mai eficient

Materialele au o influență importantă asupra aspectului și „senzației” unei clădiri și a spațiilor sale interioare. Alegerea materialelor care favorizează un mediu confortabil, liniștit și plăcut din punct de vedere estetic ajută la proiectarea de spații în care oamenii se vindecă și își revin mai repede. Plafoanele Rockfon asigură absorbția sunetului și reflexia luminii și, astfel, încăperile sunt mai confortabile.  Nu favorizează dezvoltarea microorganismelor sau bacteriilor dăunătoare, contribuind la realizarea mediilor interioare sănătoase.

O creștere a nivelului de zgomot este asociată în mod direct cu un risc crescut al hipertensiunii (presiune ridicată a sângelui). Proprietățile acustice ale produselor noastre vă ajută să vă protejați sănătatea și să vă îmbunătățiți calitatea vieții.
BP_UK-Morriston-Hospital-014

Morriston Hospital, Marea Britanie