Fumul ucide mai multe persoane decât flăcările

Inhalarea fumului toxic produce mai multe decese decât flăcările.

Toate materialele combustibile produc o anumită cantitate de fum toxic atunci când ard.  Cantitatea de fum toxic degajată depinde de material, cantitatea disponibilă de oxigen și de durata perioadei de ardere.  În concentrații suficient de ridicate pe o perioadă lungă de timp, fumul toxic poate pune în pericol sănătatea persoanelor expuse.  

În fazele incipiente ale unui incendiu înainte de fenomenul flashover, fumul produs provine de la primele obiecte care s-au aprins, adesea mobilierul și alte obiecte din cameră.  Pe măsură ce focul se extinde și se atinge punctul maxim al fenomenului flashover, cantitatea și nivelul de toxicitate a fumului produs cresc foarte mult.  

Dacă focul nu este stins sau se stinge singur, acesta continuă să se extindă și încep să ardă obiectele din cameră, precum și materialele de construcție combustibile (inclusiv exteriorul clădirii dacă focul ajunge la ferestre), care alimentează focul în continuare și sporesc cantitatea de fum toxic.  Focul și fumul care se propagă prin clădire și pe fațadă vor pune în pericol locatarii din anumite părți ale clădirii care se află la distanță de punctul de declanșare al focului, îngreunând șansele de evacuare.

Întrucât incendiile se produc de 5-10 ori mai repede decât în anii 19501, siguranța locatarilor și a echipelor de intervenție depinde în mare măsură de modul în care clădirea reacționează în timpul incendiului, inclusiv în ceea ce privește degajarea fumului toxic gros care ajunge să ucidă mai multe persoane decât flăcările.  De fapt, statisticile arată că fumul provoacă mai mult de jumătate din numărul victimelor incendiilor în Marea Britanie2.

 

1: UL, Analiza modificării dinamicii privind incendiile din spațiile rezidențiale și a implicațiilor sale asupra intervalelor operaționale de timp ale pompierilor
2: Departamentul pentru comunități locale și guvern, Statistici privind incendiile din Marea Britanie în perioada 2013 – 2015, Ianuarie 2015