Casa care abia are nevoie de încălzire

Cum conceputul de „casa pasivă” stă la baza construcției de locuințe care economisesc energie

Cherasco Passive House

Cherasco Passive House

Cine are nevoie de încălzire centrală?

În anumite regiuni precum nordul Europei, este necesară pentru majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, de peste 20 de ani, există un standard de construcție care presupune faptul că locuințele aflate într-o zonă cu climă rece pot fi construite astfel încât să garanteze locuitorilor confortul cu puțină încălzire sau fără încălzire.

Înființată în 1996 de Institutul Passivhaus din Darmstadt, Germania, „casa pasivă” a reprezentat unul dintre conceptele de pionierat pentru construirea de clădiri cu consum energetic scăzut, iar astăzi, este un standard de construcție de top. Ceea ce este diferit la acest tip de construcție se referă la faptul că utilizează cel mai bine influențele „pasive” dintr-o clădire – de exemplu, soarele, umbrirea și ventilația – spre deosebire de sistemele active de încălzire și răcire, precum aerul condiționat și încălzirea centrală. Împreună cu niveluri foarte ridicate de izolație și etanșeitate, acest lucru face posibil ca o casă pasivă să utilizeze cu 90% mai puțină energie1  decât o locuință obișnuită.

Ce caracterizează o casă pasivă?

O clădire trebuie să îndeplinească mai multe criterii pentru a atinge standardul de casă pasivă:

  1. Încălzirea spațiului: Cererea de energie pentru încălzirea spațiului nu trebuie să depășească 15 kWh/m2 din spațiul de locuit pe an sau 10W/m2 la vârful de consum. Acest aspect contrastează cu necesarul de 100W/m2 pentru o casă obișnuită. 
  2. Energia primară: Energia totală necesară pentru toate aplicațiile casnice (încălzire, apă caldă și energie electrică pentru consumul domestic) nu trebuie să depășească 60 kWh/m2 din spațiul de locuit pe an.
  3. Etanșeitatea: Clădirile pasive sunt foarte etanșe și nu trebuie să aibă mai mult de 0,6 schimbări ale aerului pe oră la 50 pascali de presiune.
  4. Confortul termic: Spațiile de locuit ar trebui să fie confortabile pe tot parcursul anului, cu un procent de cel mult 10% din orele dintr-un an în care să se depășească o temperatură de 25°C.

Designul pasiv inteligent

Pentru a atinge acest nivel de performanță, constructorii folosesc un design pasiv inteligent – de exemplu, se asigură că locuința este orientată și proiectată astfel încât să poată valorifica la maxim soarele și umbra – împreună cu cele cinci principii ale casei pasive (a se vedea secțiunea cu mărturii).

Nivelurile foarte ridicate de izolație sunt un element-cheie al construcției pasive, care menține pierderile de căldură atât de scăzute încât o casă poate fi menținută caldă fie fără încălzire, fie doar prin preîncălzirea aerului curat care pătrunde în încăperi. Clădirile pasive au o anvelopă izolatoare continuă asemenea unui strat călduros în jurul clădirii și un strat etanș la aer.

Izolația cu vată minerală bazaltică propusă de ROCKWOOL este ideală pentru atingerea standardelor caselor pasive întrucât poate fi montată cu ușurință în clădire și își menține forma de-a lungul timpului, permite vaporilor să circule, este durabilă și sigură împotriva incendiilor. 

1 „25 de ani într-o locuință pasivă – Interviu cu Dr. Wolfgang Feist”,  Institutul de Case Pasive 

Energie
0

mai puțină energie utilizată în casele pasive

Încălzirea
0

necesari pentru încălzire în comparație cu 100W/ m2 într-o locuință obișnuită

Cele cinci principii ale designului pasiv

  1. Fără punte termică
  2. Ferestre de calitate superioară
  3. Ventilație mecanică cu recuperarea căldurii
  4. Izolație de calitate
  5. Construcție etanșă
Construction, Home, House